Istorie şi Cultură

“Beneficiind de o aşezare frumoasă, într-o vale deschisă pe râul Ialomiţei, de o parte şi de alta dealuri uşor tărăgănate, în fund priveliştea munţilor acoperiţi de codrii, dincolo de râu, de sub o ruptură de mal, ţâşnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă şi fier” (Alexandru Vlahuţă, România pitorească)
Localitatea Pucioasa s-a format în jurul anului 1760, prin contopirea aşezărilor Şerbăneşti (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos şi Podurile de Sus (menţionate documentar în 1461) şi cu satul Zărăfoaia. Prima atestare documentară a oraşului datează din 20 septembrie 1649, apărând ca “Piatra Pucioasă”. Încă din anul 1791 localitatea figura pe o hartă austriacă, iar în 1835 apare pe o hartă rusească. După anul 1828 s-a dezvoltat ca staţiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. Cunoscută ca “Băile Pucioasa” din anul 1928, staţiunea s-a dezvoltat continuu, apele sale ocupând primul loc între cele mai renumite ale Europei în special în perioada interbelică.
             


Foto 1: Prima atestare documentară, Pucioasa, octombrie 1759


Foto 2: Prima atestare documentară, Şerbăneşti, 1538


Foto 3: Hartă rusească din 1835 a zonei Pucioasa

Apele minerale de la Pucioasa, care apar în baza pantei dealului Măldăreasca, având proprietăţi terapeutice, au dus la apariţia primelor aşezări în zonă, locuitorilor spunându-li-se “cei de la Pucioasa”, de unde mai târziu s-a transmis şi numele localităţii Pucioasa. Izvorele de sulf şi de iod au fost descoperite în 1828, însă, realizarea în mod ştiinţific a unor analize a fost făcută în anul 1870 de către doctorul Berdath Luedway Alfred. El constata că izvoarele ce ţâşnesc cu dărnicie din aceste pământuri conţin elemente sulfo-ferice, care fac ca apele lor să fie superioare curativ celor mai renumite din staţiunile europene. Doctorul chimist Berdath Luedway Alfred înscrie numele apelor minerale de la Pucioasa în circuitul european demonstrând că Pucioasa ocupă primul loc în Europa cu o pondere de ape minerale la 1 litru de 106,6%.

Existenţa Pucioasei ca staţiune a necesitat o arhitectură adecvată, un sistem medical specializat, o pleiadă de negustori care să asigure trebuinţele celor
12.000 de pacienţi şi vizitatori veniţi în staţiune anual, oferindu-le în Pavilionul (Cazinoul) din “Parcul Independenţei” (în anul 1888) divertisment prin existenţa unei fanfare militare, a unui cinematograf (în anul 1919), a unei biblioteci (în anul 1924), prin funcţionarea unui teatru de Estradă, baluri şi plimbări cu trăsura, chiar până la Sinaia şi Băile Vulcana. În locul Pavilionului, distrus printr- un incendiu în anul 1965, şi pe al cărui tavan N. Grigorescu pictase cele 9 muze, se află astăzi un impunător Centru Cultural care oferă săptămânal programe variate, cuprinzând simpozioane, întâlniri cu personalităţi, prezentare de carte, expoziţii, spectacole de teatru, de divertisment şi de muzică.

În trecut, izvoarele se aflau pe pământurile unor moşneni sau diverşi proprietari,  interesaţi  mai  mult  sau  mai  puţin  de  exploatarea  ştiinţifică  şi cu rezultate deosebite a acestor ape. La acest aspect mai trebuie adăugat şi astuparea izvoarelor, datorită alunecărilor de teren, antrenate foarte mult în timpul cutremurelor şi de exploatarea neîntreruptă a gipsului din 1942 şi până astăzi. Aceste aspecte puteau mai greu să fie rezolvate de indivizi separaţi, a căror unitate de acţiune se dispersa în funcţie de anumite interese. Pentru a învinge anumite greutăţi în explorarea şi exploatarea apelor minerale de pucioasă s-a înfiinţat Societatea Cooperativă “Sfinţii Trei Ierarhi”, în anul 1912, care a obţinut rezultate de pe cele 200 de pogoane arendate “La Sursă”. Dintre membrii acestei societăţi, numele lui Gheorghe Maltezeanu trebuie reţinut, pentru investiţia de a transporta prin pompare aceste ape, peste râul Ialomiţa, şi a le depozita în două bazine construite în apropierea DN 71.

Până la realizarea acestui procedeu modern, apa era transportată cu cărătoarele şi distribuită tuturor celor ce aveau băi în locuinţele lor sau la stabilimentele existente.

“Sursa” (în anul 1922) era un loc special amenajat în zona izvoarelor minerale pentru cura medicală şi de recreere.  Astăzi, există în Pucioasa două unităţi de tratament cu rezultate terapeutice remarcabile: una de stat şi alta privată.

Anul 1998 constituie un mare simbol istoric pentru Pucioasa, întrucât atunci s-au împlinit 460 de ani de la atestarea documentară şi 178 de ani de când oraşul Pucioasa a devenit staţiune balneoclimaterică.
Localitatea împlineşte în cursul anului 2003, 465 de ani de atestare documentară şi 175 de ani de la prima utilizare a apelor minerale în scopuri terapeutice.


 
Foto - Sărbătorirea centenarului Băilor Pucioasa - 3 septembrie1928

Fotografia, în care sunt reunite personalităţile din staţiune, sătenii şi copiii Pucioasei, poartă ca dată ziua de 3 septembrie a anului 1928, şi a fost surprinsă cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la descoperirea şi folosirea apelor minerale din Pucioasa.
 

Foto  - Fântâna Surselor – Pucioasa
 

Foto - Exploatarea primitivă a apei minerale de iod - Puţul de iod nr. 1, Pucioasa

“Fântâna de Leac”
Un eveniment deosebit de important s-a consumat în luna mai 1999, când s-au descoperit ape minerale într-un puţ forat în anul 1928 de arhitectul capitalei Alexandru Sdrobici, în curtea vilei sale din Pucioasa, situată în strada C. Olănescu nr. 24.

Apa din “Fântâna de Leac” din Pucioasa, proprietatea medicului balneolog Mariana Stan, este caracterizată ca “Apă hidrocarbonatată calcică”. Calităţile curative ale acestei ape o recomandă în cura internă (crenoterapie), putându-se astfel, completa cura externă care se efectuează curent în cele două stabilimente ale staţiunii, aplicându-se conform indicaţiilor medicului.

Aceste ape din “Fântâna de leac” se află în partea opusă a “Sursei”, pe partea stângă a Ialomiţei, în cartierul “Patrana”.  Ne aflăm, astfel, în zona unei noi “Surse” a Pucioasei cu ape minerale, aspect ce ar deschide posibilităţi nebănuite de dezvoltare a staţiunii, într-o zonă cu o aşezare deosebită şi mult mai accesibilă, fiind la 300 de metri de centrul oraşului.

Buletinul de analiză a apei din “Fântâna de Leac”, cum a botezat-o medicul proprietar, realizat la 11 mai 1999, arată că, referitor la indicatorii consideraţi substanţe toxice, nu au fost detectate prin metodele de absorţie atomică şi gazo- cromatografie nici urmă din aceste substanţe.
 

 Foto - Fântâna cu apă (La sursă), Pucioasa

vizitatori
21 Sep 2017
66014 unici