Evenimente locale
Un punct de atracţie anual îl constituie “Serbările Băilor Pucioasa”, unde, pe durata a 3 zile, au loc o mulţime de concursuri şi manifestări cultural-artistice desfăşurate pe tot perimetrul localităţii.
Foto - Serbările Băilor Pucioasa
Altă acţiune care are o adâncă rezonanţă în rândul locuitorilor oraşului o constituie Concursul naţional de aeromodele ,,Memorialul Henri Coandă”, în paralel cu acesta desfăşurându-se şi o demonstraţie de aeromodele telecomandate.

Foto - Aeromodele - Muzeul aviatic, Pucioasa
Pe parcursul anului, în Pucioasa, turiştii şi locuitorii oraşului pot asista la diverse concursuri şi menifestări cultural artistice:
Concursul naţional de automodele, tradiţionalul Bal al Serbărilor (organizat în incinta complexului balnear), “Ziua Europei” (9 Mai), Festivalul Steluţelor Pucioasei, Primăvara albastră, Festivalul şanselor tale.
Târgul Meşterilor - la acest târg, participă un număr mare de artişti populari din toate zonele ţării. Aceşti artişti populari expun creaţiile lor care au acoperit secţiuni de: ceramică (Horezu şi Corund), sculptură în lemn, pictură pe sticlă şi lemn, ţesături tradiţionale, instrumente populare, fier forjat împletituri de papură şi răchită, jucării din lemn.

Foto - Meşter olar, Pucioasa
